Definiția cu ID-ul 1324732:
Dicționare neclasificate
Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.
MIERIÍ vb. IV. Tranz. (Transilv.) A face mieriu1; a albăstri (rufele). Mieruim haine. ALR II 3 377/227, cf. 3 377/235, 250, 260, 272, 279, 310, 316, 334, 349. Femeile mieriesc cămășile. MAT. DIALECT, I, 181. R e f l. p a s. Cămășile se mierlesc cu mierială. ib. ◊ I n t r a n z. Săpați-i zgaiba ce coace, Ce sparge, Ce mieriește, Ce vinețește, Ce săgeată. COM. SAT. III, 67. - Prez. ind.: mierlesc. – Și: mierîi (ALR II 3 377/235, 272, 349, 3 378/250, MAT. DIALECT, I, 79), mierui (BUDAI-DELEANU, LEX., ALR II 3377/228, 250) vb. IV; mierîiá (ALR II 3377/316), mierăiá (ib. 3 377/310) vb. I. – V. mieriu1.