MIERLUȘCĂ s. f. (Mold.) Mierliță¹. O! tu, mierlușcă dulce . . . Zburînd pe jos, adună Și adu viermișori La bieții puișori. DONICI, F. 93, cf. MARIAN, O. I, 291, DOMBROWSKI, P. 364, BĂCESCU, PĂS. 114. Mierlușcă, pasere sură, Nu-mi tot bănui din gură. ALECSANDRI, P. P. 298. Nu-i străin nimi ca mini, Doară cucul din păduri. Da nici el nu-i străin tare, Că i-i sturdzu văr primari Șî mierlușcă surorea. ȘEZ. I, 182. Mă duc prin țări streini, Undi nu cunosc pe nimi, Numai murgu de sub mini Și mierlușcă din pădure. MAT. FOLK. 1 317. Ia auzi cucul cintind Și mierlușcă șuierînd. CR. IV, 246, cf. A V 22. (Glumeț) Deie Domnul ca să mor între doi butuci de vie, Sub un soare zîmbitor; Trei mierluște-n patrafire să cetească-al meu prohod. ALECSANDRI, P. III, 532. – Pl.: mierluște. Mierlă + suf. -ușcă.