MIGNON, -Ă, mignoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

mignon, ~ă [At: ALEXI, W. / P: ~ni-on / S și: ~ni-on / Pl: ~i, ~e / E: fr mignon] 1 a (Frm) Mic și delicat. 2 si Corp de literă de șapte puncte tiografice, cu dimensiunea de 2,63 mm Si: colonel.

MIGNON, -Ă, mignoni, -e, adj. (Franțuzism; adesea substantivat) Micuț; drăguț, delicat. [Pr.: -nion] – Din fr. mignon.

MIGNON adj. Drăguț, micuț; delicat. [Pron. mi-nion. / < fr. mignon].

MIGNON, -Ă NION/ I. adj. mic, delicat, gingaș. II. s. n. inv. (poligr.) colonel². (< fr. mignon)

mignon adj. m. [-gnon pron. fr. -nion], pl. mignoni; f. sg. mignonă, pl. mignone

mignon s. n. invar. [-gnon pron. fr. -nion]

Mignon v. mecanice, instrumente.

Welte-Mignon v. mecanice, instrumente.

MIGNÓN, -Ă adj., subst. invar. 1. Adj. (Franțuzism) Mic, delicat, gingaș. Cf. ALEXI, W. ◊ (Substantivat) O astfel de fostă mignonă era chiar mama fetei. . . ea continua să se îmbrace așa cum se îmbrăcase și se pieptănase cu treizeci de ani mai înainte. CAMIL PETRESCU, N. 49. 2. Subst. invar. Corp de literă de șapte puncte tipografice (2,63 mm); colonel. Mignon albe. Mignon negre. ROMANESCU, ZEȚ. 42. - Pronunțat: -nion. – Pl.: mignoni, -e. – Din fr. mignon.