MIGRATOR, -OÁRE adj. 1. (Despre unele triburi sau popoare) Care migrează (I). Cf. F (1 872), 293, ALEXI, W., PU;CARIU, L. R. I, 163. Răscoalele repetate ale sclavilor și atacurile neîncetate ale popoarelor migratoare. CONTEMP. 1 953, nr. 358, 2/3. De migrație (1), cu caracter de migrație. Avem de-a face cu o mare mișcare migratorie. . . care a minat pe geții noștri pînă la Oder și Vistula de Jos. PÂRVAN, G. 281. 2. (Despre animale, mai ales despre păsări și pești) Care migrează (2). Cf. LM. E o pasere migratoare, fiindcă iarna pleacă de la noi în țările cele calde. MARIAN, O. II, 296. O, cocostîrci, dragi păsări migratoare, Ce primăvara-n fiecare an Veniți cu vești de peste-ocean Ca niște albe pilcuri zburătoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 73. Viața tot atît de imensă și de necunoscută a miriadelor de paseri migratoare . . . este evocată de d. Sadoveanu cu un sentiment adînc și înfiorat. IBRĂILEANU, S. L. 109. Păsările migratoare Se rentorc din tropice. TOPÎRCEANU, M. 39. O rîndunică migratoare spre alte zări. TEODOREANU, M. II, 82. Triunghiul pe care îl scriu toamna, pe cer, păsările migratoare. BOGZA, C. O. 406. O pasăre migratoare care ne părăsește abia în noiembrie. LiNȚIA, P. II, 145. Privirea ciocîrlanului. . . contemplă plecarea suratelor sale migratoare. V. ROM. octombrie 1954, 209. – Pl.: migratori, -oare. – Și: (astăzi rar) migratóriu, -ie (pronunțat, f. -ri-e), (rar) migrătór, -oáre adj. – Din fr. migrateur. – Migratorin < it. migratorio.