MIGĂLOS, -OÁSĂ adj. 1. (Despre acțiuni, realizări ale oamenilor) Care cere migală, care se face, se realizează cu migală; (rar, despre manifestări ale oamenilor) care dovedește migală, meticulozitate, pedanterie. Lucru migălos, lucrare migăloasă. COSTINESCU. O poartă grea de stejar, lucrată toată în sculpturi migăloase. VLAHUȚĂ, R. P. 81, cf. 73. Observații psihologice de un adevăr rar și de o migăioasâ amărunțime. XENOPOL, ap. TDRG. S-au îndreptat către analiza migăloasă ca spre singura metodă cu adevărat științifică. PETICĂ, O. 452. Îngrijirea migăloasă. ATILA, P. 46. Muncă așa de migăloasă și de plictisitoare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 256. Nicolaie nu-și părăsi îndeletnicirea sa migăloasă și plină de răspundere. V. ROM. iulie 1953, 101, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 13, com. din DRĂGUȘENI-TÎRGU NEAMȚ. ◊ Fig. Atmosfera morală a instrucțiunei nu este vițiată de idei migăloase sau perverse. ODOBESCU, S. III, 327. ◊ (Adverbial) Toate întrebările și frazele construite migălos îi pieirâ brusc din memorie. BART, E. 215. 2. (Despre oameni) Care lucrează cu (multă) migală; (regional) migoroșelnic. Cf. LB, PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU. În timp de mai mulți secoli, vînătoria n-a avut alți interpreți plastici decît pe migăloșii miniaturiști. ODOBESCU, S. III, 131. Șlefuitorul migălos și atent. V. ROM. ianuarie 1 954, 169, cf. ALR SN III h 777, A VI 2. - Pl.: migăloși, -oase, – Și: migăiós, -oásă adj. LB, PONTBRIANT, D., ALR SN III h 777. – Migală + suf. -os.