MIJLOCÍU, -ÍE adj., subst. I. 1. Adj. Care se găsește la mijlocul (I 1) unei linii, al unei suprafețe, al unui spațiu, al unui volum etc. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. ♦ Deget mijlociu (și substantivat, n.) = deget situat între degetul arătător și cel inelar; (regional) mijlocar (I 10). Două degete de la mîna dreaptă, arătătorul și mijlociul. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. ALR II/I MN 2 186/172, 682, 883. ♦ (Substantivă, f. pl. art.; regional) Cele două corzi din mijloc ale viorii (Cristești-Botoșani). Cf. H I 69. Scripca (vioara) cu strunele în număr de patru, supțirea, mijlociile și hangu. ib. ♦ (Substantivat; m., regional) Mijlocaș (I 3). Cf. DR. V, 289. 2. Adj., s. m. și f. (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (popular) mezin (4), (regional) mijlocin (1). Un oarecare om, anume Robinson, aveai, trii ficiori. . . cel mijlociu. . . au căpătât oftică. DRĂGHICI, R. 3/11. Nu trece mult și baba pune la cale și pe feciorul cel mijlociu. CREANGĂ, P. 7. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. id. ib. 19, cf. ISPIRESCU, L. 33. Cei gealați iarăși mergea Și din doi își alegea Pe cel gingaș, mijlociu. ALECSANDRI, P. P. 211. Fratele cel mijlociu Și cu pârul castaniu Den ochi tare lăcrima. JARNIK-BÎRSEANU, D, 499. Fata moșneagului cea mijlocie îi mai făcu băiatului un rînd de haine. ȘEZ. I, 7. Acolo locuiește zmeul cel mijlociu, zise calul. POPESCU, B. III, 118. 3. Adj. Care are dimensiunea, caditateá, valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. Purta haine mijlocii și prostace. DOSOFTEI, V. S. decembrie 233^r/27 Om de statură mijlocie. LM. Crîșmarul, un om mijlociu; chel, pîntecos, se apropia cînd de o masă cînd de alta. AGÎRBICEANU, A. 47. Vedem pe Asachi. . . cînd novator exagerat, cînd om vechi, și rar în acea atitudine mijlocie, care e cea critică. IBRĂILEANU, SP. CR. 47. Era mijlociu la statură și îndesat. SADOVEANU, O. IX, 91, cf. I, 461. ◊ (Adverbial) De-l vei lăuda mijlociu, să scîrbește pentru căci nu-l lauzi deplin. HERODOT (1645), 180. ♦ (Substantivat, f., regional) Vas de lemn (asemănător cu cofa) de dimensiuni reduse. Mijlocia e mai mică ca cofa. ȘEZ. VIII, 88, cf. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 223. ♦ (Substantivát, f., regional) Lînă de calitatea a doua (Hangu-Piatra Neamț). Cf. A V 34. 4. Adj. Intermediar. Premisele sînt judecățile în care se arată raportul noțiunii mijlocie atît cu subiectul, cît și cu predicatul concluziunii. MAIORESCU, L. 63. II. Subst. 1. S. f. Valoare rezultată din suma unor date împărțită la numărul total al acestor date; medie, v. m e d i u² (3). Din mijlocia zilelor dintr-o lună s-a aflat mijlocia lunii. MEHEDINȚI, G. F. 32. Aceste prețuri sînt socotite pe mijlocia prețului din porturile Brăila și Galați. ap. TDRG. ◊ (Rar, n.) L o c. a d v. În mijlociu = în medie² (3). O casă cumpărată cu 48000 aduce în mijlociu un venit anual brut de . . . 3 200. PANȚU, PR. 17. 2. S. f. (Învechit, în loc. prep.) Cu mijlocia . . . = prin intermediul. . ., cu ajutorul. . ., prin mijlocirea . . . Iară de au fost. . . lucrul acesta cu mijlociia noastră să se caute. CANTEMIR, IST. 378. Fără mijlocie = direct, nemijlocit. Aceaia caria mai înainte de alte, fără mijlocie să dzice că să împreună cu D[u]mn[e]dzău (a. 1680-1700). GCR I, 245/18. 3. Subst. (Prin Mold.) Furcă cu coada mai lungă cu care se face mijlocul stogului; (regional) mijlocar (III 1), mijlocaș (II). Cf. ALR ii 5 034/520, GLOSAR REG. – Pl. : mijlocii. – Mijloc + suf. -iu.