MÍLOSTE s. f. (Învechit) Milă¹ (I 4). Iară eu pre m[i]l[o]stea ta upovăiiu. PSALT, HUR. 8^V/21, cf. 14^r/18, 16^r/17. Plinrâ de milosti (milostivnicie N. TEST. 1648, m i l ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 126/27. Pomeneaște meserearea ta, Doamne, și milostea ta. CORESI, PS. 59/6, cf. 81/11. Arătînd toată pînă în sfîrșit ertăciunea-i și milostea sa. id. EV. 29, cf. 60, 150. Miluiaște-ne, Doamne, după mare milostea ta (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 215/12. Proslăvim pentru [acea] miloste mare ce are el spre noi. COD. TOD. 192. Tocmeala milostei tale miluiaște și nu m[ă] da să adorm întru moarte (a. 1 633). GCR I, 81/3, cf. ANON. CAR. - Și: milosti subst. – Din slavonul милость.