MILOSÎRD, -Ă adj. (Învechit) 1. Milos (I 1). Un domn ce din fire era milostiv și milosîrd (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 165/24, cf. BARCIANU, ALEXI, W. 2. Milos (I 3). Fiți amu milosîrzi, că tatăl vostru milosîrd iaste (a. 1579). GCR I, 20/7. Milosîrd ești tu, Doamne. CORESI, EV. 67. Dulce ogoditoriu și milosirdu (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 215/6. Mucenicul D[o]mnului cel prea milosîrd. MINEIUL (1 776), 156^r1/13. ◊ (Construit cu dativul) Milosîrd fii norodului tău. BIBLIA (1 688), 141²/6. ◊ (Substantivat) Ca un milosîrd crucea . . . pentru noi au luat. (1 776), 201^r1/10. (Substantivat, m. art.) Epitet dat lui Dumnezeu. Nu era destoinici părinte să zică milosîrdului. CORESI, EV. 286. - Pl.: milosîrzi, -de. - Și: milosird, -ă adj. – Din slavonul милосръдъ.