mina vb. 1. I tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, țărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi, <reg.> a (se) nisipi, <fig.> a (se) mânca. Valurile mării au minat țărmul. Malurile s-au minat din cauza apei. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, <fig.> a (se) mânca, a naufragia, a (se) ruina, <fig.; pop.> a se rupe, <fig.; fam.> a termina. Consumul excesiv de droguri l-a minat. Se minează din cauza băuturii. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferințe fizice sau psihice, agenți fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcții organice ale ființelor etc.) a afecta¹, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, <fig.> a măcina, a mânca, a roade, a ruina, a submina, a topi, <fig.; înv.> a paște². Condițiile în care lucrează i-au minat plămânii.