MINCIUNĂ s. f. I. 1. (Adesea în legătură cu verbe de declarație, alcătuind locuțiuni verbale) Afirmație care falsifică, denaturează adevărul în mod deliberat, avînd de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. Den pîntece buiguiră de zgău și grăiră menciură. PSALT. HUR. 48^r/22, cf. 2^v/23. Și cu usnele sale se nu grăiască menciuri. COD. VOR. 154/16, cf. 150/16. Uriși toți făcătorii fără-leage, pierdzi toți grăitorii menciuri. PSALT. 6, cf. 5, 110, 113. Piiarde Dumnezeu toți cărei grăiesc minciuni. CORESI, EV. 164, cf. 49, 235, 429. Sau doară ai grăit menciună sau n-ai iubit pre toți oamenii. COD. TOD. 214, cf. 226, 227. O știți că și toată menciuna dintru adevăr nu iaste (a. 1 618). GCR I, 48/12. Fiecare păcat. . . să nu le facem, ce sînt aceastea: menciunile, clevetele, zavistiia, lăcomiia. VARLAAM, C. 112. Nu iaste dereptate întru el cînd grăiaște minciuni. N. TEST. (1648), 117^r/32, cf. 103^r/12. Macar de-are fi dzis și minciuni cel lovit. . . cela ce l-au suduit să va certa pentru ce l-au lovit. PRAV. 241, cf. EUSTRATiE, PRAV. 16/6. Fac sfade între oameni cu minciunele lor. CHEIA ÎN. 97^v/31. Rușinea cea mai mare ce petreace omul iaste cînd ceaia ce au grăit să cunoaște aiavea că iaste minciună. ANTIM, ap. GCR II, 8/12. Voi îmi sînteți marturi cum că nici o minciună nu voi grăi. AETHiOPiCA, 71^r/18. Acestea auzind Constantin postelnicul tăgăduia a putea fi și zicea că sînt numai minciuni. ȘINCAI, ap. GCR II, 206/36. Te luptă cu ananga, cu aspra neavere, Cu limbele de șarpe cu ochii de vasiliști (Calumnia, minciuna, invidia, trădarea). HELIADE, O. I, 184. Minciuni nu știu să spun. ALECSANDRI, T. I, 180, cf. 59, 170. Ajunge în sat la frate-său și pe loc cîrpește o minciună. CREANGĂ, P. 47. Se căi că s-a Iuțit și îi spuse o minciună. ISPIRESCU, L. 261, cf. 178. Dezbracă-te de grabă de-orice deșertăciuni. . . Mînii, bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I, 167. O minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ O. A. III, 41. Spui minciuni, bădie, soarele te bate în spate. HOGAȘ, M. N. 19, cf. id. H. 86. Unul striga ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăogă că . . . boierul cum deschide gura iese minciuna. REBREANU, R. II, 92. Spui tu drept, mamă, nu mă îmbrobodești cu vreo minciună? GALACTION, O. 73. Eu cred că numai dacă spui minciuni înseamnă că îl vorbești de rău. PREDA, I. 110. Ceea ce declară ea este fals, este o minciună. V. ROM. februarie 1955, 239. Nu rostesc nici o minciună. STANCU, R. A. IV, 284, cf. III, 111. Spune, bade, spune verde, Că minciună eu n-oi crede. JARNIK-BÎRSEANU, D. 237. Minciuna, muma înșelăciunii. ZANNE, P. VIII, 335, cf. 334, 336, II, 174, 621, VII, 675. ◊ (Personificat) Minciuna stă cu regele la masă . . . Doar asta-i cam de multișor poveste. VLAHUȚĂ, O. A. I, 36. ◊ (Cu determinări hiperbolice) Aceasta poveaste este căriia noi, moldoveanii, îi zicem minciună cu coarne. CANTEMIR, ap. GCR I, 361/18. De cîte ori nu l-am făcut de zi întîi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunîndu-i minciuni care umblau în picioare. GANE, N. III, 157. O așa minciună cu coadă nici ei nu o putură trece cu vederea. ISPIRESCU U. 124. S-a scufundat într-un ocean de minciuni. BARANGA, V. A. 27. ◊ Să nu spun minciuni, formulă familiară de anticipare asupra adevărului celor ce urmează. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. ◊ E x p r. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau (învechit) a lăsa (pe cineva) în minciună sau a prinde cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr, a da la iveală un neadevăr afirmat de cineva. El spuse adevăr, iară împăratul vru să-l lase în menciună și zise să-l arză de viu. MOXA, 360/18. Mihai îl dete de minciună scoțînd carte a împăratului cu totul dimpotrivă. BĂLCESCU, M. V. 360. Lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40. Spuneți ce-ați zis, tot din fir în păr. . . și, de vă prind cu minciuna, e vai și amar de voi. RETEGANUL, P. II, 25. A i se prinde (cuiva) minciuna (sau minciunile) de bună (sau de bune) = (despre cel care a spus o minciună) a fi crezut, a izbuti să înșele. Spînul văzînd că i s-au prins minciunele de bune, cheamă la sine pe Harap Alb. CREANGĂ, P. 208. A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvînt; a duce cu vorba. Turcii și tătarii tot cu menciuni l-au purtat pe Cifed și nu i-au mai dat agiutor. NECULCE, L R. 186. Boierii numai cu minciuni i-au ținut. REBREANU, R. II, 92. (Rar) Strunga minciunilor și vama rachiului, se spune în glumă despre un om mincinos și bețiv. Îi om de nădejde: strunga minciunilor și vama rachiului. DAVIDOGLU, C. 20. Putină de minciuni, se spune despre cineva foarte mincinos. La dracu cu poveștile tale!. . . putină de minciuni ce ești l GANE, N. I, 149. ♦ (La sg. art.) Obiceiul, deprinderea de a minți; (în opoziție cu adevărul) ceea ce nu corespunde realității, n e a d e v ă r u l. Minciuna amu de la vrăjmașul iaste. CORESI, EV. 164. Să vă părăsiți minciuna Să nu o cercați deauna. DOSOFTEI, PS. 18/13. Stroici este un copil. . . nu știe ce este îmbunarea și minciuna. NEGRUZZI, S. I, 141. Cu minciuna n-o duci departe. CADE. ♦ (Regional) Borta minciunilor = adîncitură din ceafa omului. Cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI.Credință neîntemeiată, falsă, afirmație, teorie inexactă, eroare; (Bis.; învechit) erezie. Cînd va mărturisi neștine minciuni sau va fi eretic. . . într-un chip să vor certa și boiarii și cei mai proști. PRAV. 289. Au scris . . . unii dăscăli . . . împotriva minciunii pîngăritului aceluia. BIBLIA (1 688), [prefață] 7/12. Se vădeaște minciună fabula lui Sulțer. MAIOR, IST. 194/27. 3. Înșelăciune, vicleșug, șiretlic. De va lua vreun plugar pămînt strein să samene și să vor tocmi să împarță în doo cu stâpînul pămîntului și daca . . . nu va lucra pămîntul bine . . . să nu ia nemică den roada ce va face. . . pentru căci cu menciunile lui au amăgit pre stâpînul pămîntului. PRAV. 7. [Zeus] trimise pre Ermis să împarță cu cumpăna minciunile pre la tot fealiul de meșteri. . . cîte o măsură plină (a. 1 812). GCR II, 211/20. Peste capete și glasuri a predominat un strigăt spart. – Minciuni ! Scamatorul ne minte. SAHIA, N. 67. ♦ S p e c. Urme duble, de ducere și de întoarcere, făcute de vînat, pentru a înșela pe vînător. Cînd a ajuns în siliștea tîrgului, iepuroiul a prins a face minciuni: a cîrnit la vale, apoi a pornit-o în lungul iazului și a ocolit moara. SADOVEANU, O. XIII, 829, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ E x p r. A face minciuna iepurelui = a înșela. ZANNE, P. VII, 677. 4. Născocire, plăsmuire, invenție, amăgire. V. p o v e s t e, b a s n ă. Iar fabula anticâ d-a lui Narcis fîntînă Și de înamorarea a lui cu sine însuși E palidă minciună, contrarie naturei. HELIADE, O. I, 369. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță. EMINESCU, o. i, 55. C-o minciună moldovenească treci în țara- Ungurească. PAMFILE, J. II, 154. Lîngă prispă s-a strîns un pilc de bărbați împrejurul lui Simion Butunoi, care povestea minciuni din bătrîni. REBREANU, I. 483. D-auzit-am o minciună Că Mureșu-i apă bună, Cîți beau, toți se împreună ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 62, cf. ALR II 3 025/235, 3155/386, 4 393/812, ALR II /1 h 29. Ce-i în mînă nu-i minciună (= folosește-te de ceea ce ai în mod sigur și nu te lăsa ademenit de avantaje nesigure). Ce-i în mînă, nu-i minciună și e mai bine acum un ou, decît la anul un bou. NEGRUZZI, S. I, 248. Cu toate aceste . . . știi una? Ce-i în mînă nu-i minciună. . . Hai să fugim împreună. ALECSANDRI, T. I, 204, cf. CREANGĂ, A. 100, ZANNE, P. II, 245. II. (Mai ales la pl.) 1. Minciunică (2). Tocmai atunci aducea baba Maria și punea pe masă două farfurii rotunde și mari, pline cu „minciuni”. HOGAȘ, DR. II, 106. Cînd veniră sarailia și minciunile, cheful era în toi. STĂNOIU, I. 99, cf. ALR II/551. 2. (Popular) Figură complicată a unui dans, mișcare spectaculoasă, greu de executat. Vor face cu toții joc fără bețe: vor bate în palme jucînd, vor juca pe vine, va mai face vătaful cîteva minciuni la luarea bețelor. PAMFILE, S. V. 72. Am făcut-o la horă, cîteva minciuni și i-am dat gata! CIAUȘANU, GL. 3. (Regional) Un fel de ciucuri făcuți din șiret. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. III. (Bot.) 1. Pătlagină (Plantago major). Cf. COTEANU, PL. 15, BUJOREAN, B. L. 384, ALR SN III h 650. 2. Compus: (prin Maram.) minciună-lungă (sau -lată) = numele unei specii de lobodă nedefinită mai de aproape. H XVIIIi 16. - Pl.: minciuni și (învechit și regional) minciune. - Și: (învechit) menciúnă s. f. – Lat. mentio, -onis.