MINORITATE s. f. 1. Minorat. Satutînd pre doamna Rucsandra de regentă în vremea minorității fiului ei, proclamară pre Bogdan de domn. NEGRUZZI, S. I, 160. Chiar în vremea minorităței, tot domnul figura ca stăpînul țărei. XENOPOL, R. IV, 218. Avea o concepție . . . despre minoritate, mult mai largă decît a codului civil. TEODOREANU, M. II, 21. Revolta nobiliară. . . care a turburat minoritatea lui Carol al VlII-lea fu un avertisment. OȚETEA, R. 155. 2. Numărul cel mai mic, partea cea mai mică a membrilor unei colectivități; cei mai puțini, cele mai puține. Caragiale terfelește cu ultima cruzime această minoritate învinsă. IBRĂILEANU, SP. CR. 234. Majoritatea admiratorilor lui nu pot fi nici ei deosebiți de minoritatea adversarilor declarați. ARGHEZI, T. C. 55. ◊ L o c. a d v. (În legătură cu verbele „a se afla”, „a fi”, „a rămîne”, rar, „a sta” etc.) în minoritate = în număr prea mic pentru a-și putea impune punctul de vedere. Unii domină o clipă momentul istoric, și alții stau în minoritate opozantă. RALEA, S. T. III, 18. - Pl.: (2) minorități. – Din fr. minorité. Cf. lat. m i n o r i t a s,- a t i s, germ. M i n o r i t ä t.