MINUNÁT, -Ă adj. 1. (Învechit, în textele religioase) Care are caracter supranatural, m i r a c u l o s¹ (1); p. e x t. sfînt, divin. În mierurata a lui lumiră. COD. VOR. 148/2. Doamne, Domnul nostru, că mirurat e numele tău prespre tot. pămîntul. PSALT. 11, cf. 289. Și-i învăță minunata și preaciudată a sa taină și nărodului punea înainte cuviință și spăsenie. CORESI, EV. 225, cf. 14, 61. lară alții cîntă: minunatu e D[u]m[ne]z[e]u (a. 1633). GCR I, 83/15, cf. 99/34. Ceriul fapt de Dumnezeu cu puteare mare. Minunata zidirăre, și el fîrșit are. M. COSTIN, O. 320. ♦ (Substantivat, f.) Minune (1). Cîntați D[om]n[u]lui cîntec nou, cu minunate feace D[om]n[u]l. DOSOFTEi V. S. octombrie 82^r/26 ♦ (Substantivat, învechit) Ființă care face minuni (1) Acest minunat au omorît și preun bălaur MINEIUL (1776), 109^v2/3. 2. (În basme) Înzestrat cu însușiri supranaturale: I-au schimbat cîrșmariul asinul cel minunat și i-au pus altul în locul lui tot ca acela. SBIERA, P. 196. Feciorul au cercat să veadă, așa minunată e punga aceea, după cum i-au spus oamenii ? RETEGANUL, P. II, 72. ♦ Vrăjit, fermecat. Podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit. CREANGĂ, P. 89, cf. 96. 3. Care iese din comun, n e o b i ș n u i t, d e o s e b i t, a p a r t e; p. e x t. admirabil, încîntător, splendid, excepțional, extraordinar. Că era acolea, mai scump de toate, un sfitoc minunat de păntece de șarpe și era într-însul scriptură lui Omir (a. 1620). GCR I 60/37. Și în lontrul mecetului încă mai sintu doauă minareale, și iaste lucru , minunat și frumos (a. 1650). GCR I, 149/26, cf. 172/21. Iaste neamul măriei tale, la duhovniceasca înțelepciune minunat. BIBLIA (1688) [prefață] 7/16, Au auzit-o cîntînd cu un glas minunat (a. 1750-1780). GCR II, 84/36. Și așa am adus din trei, patru locuri, cu mare cheltuială. făcînd două cișmele minunate și frumoase, pline de apă (sfîrșitul sec, XVIII). LET. III, 262/38, cf. 237/26. Moameth stătu-n lume, om foarte minunat. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Cuprinde întru sine un chip de istorie foarte minunată (a. 1794). GCR II, 15.0/10, Să strînge o mulțime de cînepă foarte minunată. IST. AM. 22^v/18. Doi Iosifi au împărățit. . . și amîndoi au fost foarte minunați. ȘINCAI, HR. III, 222/2, cf. GCR II, 183/3. Apeles, zograful cel minunat punea icoanele șale înaintea norodului și asculta părerea multora pentru iale. ȚICHINDEAL, F. 115/24. Romil șădea într-un scaun minunat. BELDIMAN, N. P. I,14/21. Ar vide lucruri minunate și vrednice de cunoștință. DRĂGHICI, R. 4/29. Se silea a-și rășpîndi întristarea sa cu privirea la acei pomi minunați. GORJAN, H. I, 4/29, cf. 1/5, CONACHI, P, 177. Minunat-a ta putere M-a robit de bună vrere Și în supunere-ți sînt. PANN, E. II, 133/4, Qlga e minunată, e un înger, dar purure tristă. NEGRUZZI, S. I, 47, cf. 58. Doamne ! boieri d-voastră, minunat Iucru-i vaporul !. Să vezi și-să nu crezi. ALECSANDRI, T. 70, cf. 308. Ne succedem generații și ne credem minunați. EMINESCU, O. I, 132. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. id. ib., 172. Taie un sulhariu de fag și face un capăt minunat. CREANGĂ, P. 135 cf. 210. Cine n-a auzit Vreodațâ despre-vestitul Nastratin-Hogia și despre năzdrăvăniile lui, dintre care minunatul nostru poet, Anton Pann ne-a povestit cîteva atît de frumos? CARAGIALE, O. IV, 187. Povestea. . . o mulțime de întîmplări minunate, care de cînd lumea nu trecuse nimănui nici măcar prin vis. ODOBESCU, S. III, 44, cf. 20. 43.. Îl întrebă, de ce, nu s-apucă să fac-o carte didactică;- o gramatică română bunăoară ar fi o afacere minunată. VLAHUȚĂ D., 46. [Ploaia] asta e minunată pentru semănăturile de toamnă. REBREANU, R. I, 173, cf. 90. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. MIRONESCU, S. A. 125. Erau oameni minunați și în luptele lor duhovnicești și în păcatele lor. GALACTION, O. 214; cf. 60. Prin această carte minunată Azi citită de atîtea ori, Creangă povestește dintr-odață sutelor de mii de muncitori. D. BOTEZ, F. S. 34. Fata sta nemișcată și înfiorată, cu mîinile mici albe In poală, și privea pe rănit cu ochii ei minunați. SADOVEANU, O. I, 253, cf. 221. Cum? sări Stănică, ai cravate? . . . – Faine ! Minunate ! Adevărat pariziene. CĂLINESCU, E. O. II, 115. Barcelona e un minunat oraș modern, elegant și vesel. RALEA, S. T. I, 317. E plin de însușiri minunate acest popor. CAMIL PETRESCU, O. III, 200. Cînta un cîntec pe care-l auzi mereu . . . minunatul cîntec al vieții. STANCU, U.R.S.S. 160. Ei ! ce lucruri minunate ! BENIUC, V. 36. Regimul de democrație populară a creat condiții minunate pentru dezvoltarea mișcării literare de amatori. CONTEMP. 1953, nr. 352, 3/3. Crescut-au . . . Doi meri nalți Și minunați, La tulpine-mpreunați, La vîrfuri amestecați. TEODORESCU, P. P. 81, cf. ȚIPLEA, P. P. 112, DENSUSiANU, Ț. H. 270. ◊ (Ironic) Lele. . . Nu te uita sus la nori, Ci te uită la bărbat, De ți-l vezi de minunat; Ia-l de brîu Și-l țîpă-n rîu, Și zi zău Că nu-i al tău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 463. ◊ (Adverbial) Robinson au socotit că acest loc ar putea să-i slujească minunat la trebuința sa. DRĂGHICI, R. 79/5, cf. NEGRUZZI, S. I, 64. E minunat să trăiești într-o țară în care omul muncii începe să se bucure de bogățiile și frumusețile țării sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 787. ♦ (Adverbial, ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Extraordinar, grozav, excepțional. Că Ion Vodă era minunat de om bun, cît nici acmu nu pot uita muntenii bunătatea lui. NECULCE, l. 284. Au văzut. . . mulțime de papagali minunat de frumoși. DRĂGHICI, R. 97/20. Balul d-tale e minunat de frumos și de vesel. ALECSANDRI, T. 762. Se făcea o duminică minunat de frumoasă. DELAVRANCEA, H. T. 64. Cum au zărit zmeul mătura minunat de grijită-n cui la icoane, i s-au făcut. . . cald la inimă. SBIERA, P. 64, cf. ȘEZ. III, 14. 4. (Rar) Uimit, uluit; p. e x t. încîntat, transportat. Atinse-se de coșciug și stătură purtătorii minunați și spămîntați. CORESI, EV. 347, cf. ODOBESCU, S. III, 80. Ascultau minunați o limbă cu înflorituri și cu tîlcuri necunoscute pentru dînșii. SADOVEANU, O. VI, 135. – Pl.: minunați, -te. – Și: (învechit) mienunát, -ă, menunát, -ă adj. – V. minuna.