MIORCĂÍ vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște, p. e x t. despre alte animale) A scoate strigăte caracteristice speciei. Și pă jar cînd o punea. . . Picioarele-și întindea Și din gură mniorcăia. MARIAN, SA. 263. Iepurii miorcăiesc. H XII 326, cf. XIV 436, XVI 208. 2. I n t r a n z. și r e f l. A (se) smiorcăi. Cf. LB. De ce vă miorcăiți așa și faceți Să i se frîngă inima femeii ? MURNU, O. 356, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Intranz. (iNeobișnuit) A geme. ȘĂINEANU, D. U. 3. I n t r a n z. (Familiar) A crîcni. SCRIBAN, D. Să nu-mi miorcăi nici un cuvînt. id. ib. 4. R e f l. (Regional) A rîde și a vorbi în același timp; a chicoti. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 5. Intranz. (Prin Bucov.) A vorbi cu glas slab, abia auzit. ȘEZ. III, 71, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 6. R e f l. (Regional) A lucra prea încet; a se mocoși. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI.- Prez. ind.: miorcăiesc și miorcăi. - Miorc + suf. -ăi.