MIRAJ s. n. 1. Fenomen optic produs prin refracția treptată a razelor de lumină în straturile de aer cu densități diferite, datorită căruia obiectele depărtate, aflate în apropierea orizontului, apar însoțite de imaginea lor răsturnată; p. e x t. fata morgana, apa morților. Să află într-o scriere a colonelului Tod descrierea următoare a unui fenomen interesant: „Mirajul nu este văzut decît numai în vremea frigului”. CR (1829), 23^/20. Orașul strălucește în distanță de 5 ore. . . el atrage de departe și te înșală prin efectul mirajului. ALECSANDRI, O. P. 357, cf. VLAHUȚĂ, R. P. 226. Albul fără sfîrșit ne obosea ochii, provoca mirajuri, oglinzi de ape. BRĂESCU, A. 226. Apa cea lină nu-i apă, ci fundul văii. . . În zilele de august priveliștea asta e obișnuită și fenomenul se cheamă miraj. Dobrogenii au o numire mai frumoasă: „apa morților”. SADOVEANU, O. L. 12. Anton Lupan, chinuit și el de miraje, le lămuri că asemenea nestatornice imagini se datoresc refracțiunii anapoda a razelor de soare. TUDORAN, P. 467. 2. F i g. Imagine înșelătoare, plăsmuire, închipuire, iluzie. O ! miragiu sublim, fantastic!. . . Prin o pulbere de aur Gîndul meu răpit în spațiu ca pe aripi de balaur Întrevede legioane deșteptate din mormînt. ALECSANDRI, POEZII, 93. Mirajul eternei sperări. KLOPȘTOCK, F. 264. Eteriștii ar fi fluturat de la început în fața ochilor lui Tudor mirajul domniei pe care el ar fi dobîndit-o o dată cu emanciparea țării sale. OȚEȚEA, T. V. 137, cf. BENIUC, V. 40. 3. F i g. Lucru atrăgător, minunat; atracție, farmec. Slăvit e versul-cîntec, miraj, întraripare. VLAHUȚĂ, O. A. I, 56. Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! . . . Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo. IOSIF, P. 89. Capitala era necunoscutul miraculos, cetatea miragiilor. C. PETRESCU, V. 12. Orașul a fost pentru mine . . . mirajul cel mai extraordinar. SAHIA, U.R.S.S. 18, cf. id. N. 95. Aci s-a înfiripat mirajul circului, din beția asta de colori, văpăi și ghidușii. KLOPȘTOCK, F. 298. Cîntecele lui fără seamăn Sînt pentru noi miraj de neatins, BENIUC, V. 28. Ochii sînt luați de mirajul munților. CAMILAR, N. I, 116. Încă de la cronicari, nenumărați au fost scriitorii care au turnat în fel și chip, în variate tipare, miragiile graiului național, V. ROM. octombrie 1 955, 27. – Pl.: miraje și (rar) mirajuri. – Și: mirágiu (pl. miragii) s. n. – Din fr. mirage. – Pentru miragiu, cf. it. m i r a g g i o.