MÍRE¹ s. m. 1. Nume purtat de bărbat în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei sale; (popular) ginere, (învechit și regional) mărit¹, (regional) june, mireaz¹ (1), mireț. Ca mirele iase dentr-așternutul său. PSALT. HUR. 14^v/7. Cela ce va lega nunta, ce să dzice, pre mire să nu să ímpreune cu neVasta-și (a. 1645). GCR I, 116/7, cf. 154/13. C-au întinsu-și sălașul în soare, De scripiaște și dă strălucoare, Ca un mire cînd stă de purceade Dintr-a sa cămară unde șeade. DOSOFTEI, PS. 57/18. Iasă mirele din cămara sa (a. 1 683). id., ap. GCR I, 264/4. S-au însărcinat a conduce pe Branda la Maramureș cătră mirile ei. ASACHI, S. L. II, 48. Unde-i mirele să gioc cu el? ALECSANDRI, T. I, 223, cf. 411. Pe-al meu mire voi să îl iubesc. BOLINTINEANU, O. 44. Acum iată că din codru și Călin mirele iese, Care ține-n a lui mînă, mîna gingașei mirese. EMINESCU, O. I, 85. Fata împăratului cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86. Fata cea mai mare își alese mire pre un fiu de împărat. ISPIRESCU, L. 151, cf. SEVASTOS, N. 158. Fii tu veseloasă, Căci tu ești mireasă, Ai mire. . . Tras prin un inel. COȘBUC, P. II, 144. Ți-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet și de-al meu. DAVILA, V. V. 82. Era, firește, în costumul cel bun. . . elegant ca un mire. REBREANU, R. L, 60. Mirele rîse, ațintind un ochi strîmb spre domniță, SADOVEANU, O. X, 348, cf. XI, 16. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el zidurile Să deschidă porțile. ALECSANDRI, P. P. 176. Spune, îngerașule, Unde-ți este mirele? POP., ap. GCR II, 345. Cînd ia mirele zestrea miresei acasă, mireasa să puie în ladă o păpușă, ȘEZ. II, 195. Agiungă-ți voie bună, Cucoani niri. MAT. FOLK. 1499, cf. VICIU, GL., ALRM I/II h 356, ALRM II/I h 228, A III 2, 10, 17, 18, IV 1, 3, 5. ◊ F i g. Urechea domnitoare mireasă e dorită; Favorul ei toți mirii, ca pre a Penelopei, Cu suflet, cu viață, sînt gat-a-l cumpăra. NEGRUZZI, S. II, 246. Moldova. . . Acum a sosit timpul, de fericire plin, Ca să-ți alegi un mire viteaz, măreț, străin. ALECSANDRI, T. II, 69, cf. 156. ◊ (În textele bisericești, ca epitet care însoțește numele lui Hristos) De cununi dătătoriul, mirele Hristos, apropie-se. CORESI, EV. 88. ◊ De-a mirele și mireasa - numele unui joc de copii. Cf. PAMFILE, J. I, 59. ◊ E x p r. (Rar) A lua pe Hristos de mire = (despre fete) a se călugări. Am jurat de la-nceput Pe Hristos să-l iei de mire ! EMINESCU O. I, 102. ♦ (Rar) Candidat la însurătoare. Domnișoarele. . . scrutînd cu ochii lor de smalț albastru . . . mirii mai simandicoși. KLOPȘTOCK, F. 221. 2. (La pl.) Nume dat în ziua (sau în preajma zilei) căsătoriei celor două persoane care se cunună (sau se căsătoresc). M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. NEGRUZZI, S. I, 53. Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez ! COȘBUC, P. I, 59. Mirii să mânînce. . . amîndoi dintr-un ou. ȘEZ. II, 195, cf. ALRM I/II h 363, ALR II/I h 157, 159, 165. 3. (Regional, în sintagma) Al doilea mire = însoțitorul miresei (la nuntă) (Dobra-Deva). ALR II/I h 162/105. 4. (Regional) Pețitor (Coropceni-Iași). ALR II/I MN 77, 2 672/514. – Pl.: miri. $- Și: (regional) mir s. m. BL I, 44, VICIU, GL. – Cf. alb. m i r ë „bun”, lat. m i l e s „soldat”.