MIROSITOR, -OÁRE adj. Care are sau răspîndește un miros (2). Aceasta iaste jărtva cea dulce mirositoare înaintea lui D[u]mn[e]zeu (a. 1642). GCR I, 101/25. Ladanul. . . făcîndu-să în locu împuțicios, iaste mirositori. HERODOT (1645), 190. Ca o grădină plină de flori mirositoare ale raiului (a. 1652). GCR I, 159/14. Iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă și. . . ierhile ceale mirositoare. CHEIA ÎN. 99^r/5. Nucușoara mirositoare (a. 1773). GCR II, 97/29. Se nu se țînă în pivnițele ceale de vin orice feliu de. . . bucate greu amirositoare. ECONOMIA, 169/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Păduri din care, ca dintr-un rai, sufla un abur prea dulce și mirositoriu. DRĂGHICI, R. 61/8, cf. 86/11. Pomii cei. . . mai frumos mirositori din lume. GORJAN, H. I, 3/4. Cucoana preoteasa iubește florile mirositoare. NEGRUZZI, S. I, 323. Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume. ALECSANDRI, P. I, 122. El puse jos dulcea lui sarcina pe malul mirositoriu al unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. Îl freacă pe dinăuntru cu . . . buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare, adusă de peste mări. SADOVEANU, O. V, 512. Împărat întru sine sfatul Că acea frumoasă floare mirositoare Să o ia să strălucească La curtea împărătească. POP., ap. GCR II, 314. Dorul meu ș-al dumitale Facâ-l Dumnezeu o floare, O floare mirositoare, Ca s-o pun la cingătoare. HODOȘ, P. P. 34. – Pl.: mirositori, -oare. – Și: (învechit) mirositóriu, -oáre, amirositór, -oáre, amirositóriu, -oáre (lb) adj. – Mirosi + suf. -tor.