MIRUI¹, miruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A unge pe credincioșii creștini cu mir² (pe frunte). 2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc. prin ungerea cu mir². ♦ P. gener. (Fam.) A numi într-o funcție (importantă). 3. Fig. (Fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [Prez. ind. și: mirui] – Din sl. mirovati.