MISCHIU, -IE s.n. și f. 1. (Mold., Ban.) Oțel. A: Fierul cel vestit ce-i zic meschiul vechiu. CANTEMIR, IST. C: Miskiĕ. Chalybs. AC, 354. 2. (Mold.) Tocilă de oțel. Pre aur focul, pre fier meschiul, iară pre direptul necazurile si dodăiele întăresc. CANTEMIR, DIVANUL. Variante: meschiu (CANTEMIR, DIVANUL; CANTEMIR, IST.). Etimologie: ngr. dimiski (prin falsă analiză).