MITOCAN s. m. (Învechit) Locuitor (în special, meseriaș) de la periferia unui oraș, m a h a l a g i u¹ (1); p. e x t. om de rînd; (peiorativ) om cu comportări grosolane, bădăran, mojic. Sub nume de mitocani, popolul de jos înțelege pe dulgheri, zidari și alți meseriași ce locuiesc pe la mahalale, FILIMON,. O. I. 394. Nu mă trece între mitocani, căci sînt fecior de boier. id. ib. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vîntul. EMINESCU, N. 34. Apoi de ! n-a avut dreptate muierea să-l lese ? Om fără ambiț. . . Un mitocan, mă rog. CARAGIALE, T. II. 15. Dați un mitocan, Nu-l lăsați, căci el insultă pe poporul suveran ! I. NEGRUZZI, S. I, 158. Deschideți ușile să iasă mirosul de mitocani. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 18. Bădărănia asta . . . -o simulezi dumneata. . . Nu ești un mitocan. SEBASTIAN, T. 58. - Pl.: mitocănii. – Mitoc + suf. -an.