MITRALIÉRĂ s. f. Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemenătoare cu gloanțele de pușcă; (ieșit din uz) mitralieză. Cuiburi de mitraliere viclene plescăiau învrăjbit. BRĂESCU, V. 79. Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii a zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II, 34 Mitraliera fu plasată sub poarta cea mare. V. ROM. august 1 955, 43. Pușcă-mitralieră v. p u ș c ă. ◊ {În context figurat) Ritmul mi-a fost mitralieră Lovind din plin în veche eră. BENIUC, S. 64. ◊ F i g. (Cu aluzie la zgomotul ritmic făcut de armă) Cîntau lăutari căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. - Pronunțat: -li-e-. – Pl.: mitraliere. Cf. it. m i t r a g l i e r a.