MITROPOLiT s. m. 1. Rang înalt în ierarhia bisericii ortodoxe, inferior patriarhului și superior episcopului; persoană care deține acest rang. Și foarte mă sfătuii cu luminatul mitropolit, marele Ghenadie. CORESI, EV. 6. Cu voia mitropolitului marelui Serafim, noi o deadem lu Coresi diaconul. PALIA (1 581), ap. GCR I, 33/20. Cartea românească de învățătură . . . de Varlaam mitropolitul (a. 1 643). GCR I, 103/19. Arhiepiscop și mitropolit scaunului Belgradului. N. TEST. (1 648), [prefață] 4^r/29. Săbor. . . cu mulți mitropoliți și episcopi au fost. SIMION DASC., LET. 25. Ștefan, cu mila lui D[u]mn[d]zeu, mitropolit al Tîrgoviștii (a. 1 652). GCR I, 157/25, cf. 208/13, 217/7, 240/14, 320/3, II, 75/19, 253/35. Aceste adunări. . . mitropolitul le convoca pentru alegerea domnului, B[LCESCU, M. V. 9. Chemînd pe mitropolitul Teofan . . . își ceru iertare de la toți. NEGRUZZI, S. I, 159. Metropolitu Dositeu. HASDEU, I. C. II, 185. Cîți domnitori și mitropoliți s-au rînduit la scaunul Moldovei. CREANGĂ, A. 73. Intră și părintele mitropolit cu Vodă. SADOVEANU, O. VII, 109. Eu visam să mă călugăresc, să ajung episcop, mitropolit, poate patriarh, STANCU, R. A. III, 299. ♦ Mitropolit primat v. p r i m a t. 2. (Rar) Dropioi. Au dat roată. . . împrejurul falnicilor dropioi – cărora ei le zic mitropoliți. ODOBESCU, S. iII, 14. – Pl.: mitropoliți. - Și: (rar) metropolít s. m. – Din slavonul митрополитъ, ngr. μητροπολίτης. – Pentru metropolít, cf. lat. m e t r o p o l i t a n u s.