MÍZER, -Ă adj. (Livresc) 1. (Despre ființe) Sărman, nenorocit. Săracul (miser) acela bărbat. CN 5/32. Răsună trist anticul A mizerei giunele. ASACHI, S. L. I, 155. Locuințe găurite în țărînă. . . servind drept adăpost unei mizere poporațiuni. HASDEU, I. C. I, 234. Eu nu sînt nimica alta decît un bărbat mizer și nefericit. F (1870), 292. Amar muncirăți, mizeri viața toată. EMINESCU, O. I, 59. ◊ (Substantivat) Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă, Ce lumea o împarte în mizeri și bogați. id. ib. 60. Cei mizeri și nenorociți și reprezentanții lor geniali au început să caute adevăratele cauze ale mizeriei omenești. GHEREA, ST. CR. III, 79. Cînd moartea e totuna, nebun ești dac-alegi Dintre nebuni pe-un geniu, pe-un mizer dintre regi. COȘBUC, S. 93. 2. (Despre starea, mediul în care se află ființele, despre obiecte etc.) Care denotă situație foarte proastă, vrednică de plîns; p. e x t. sărac, sărăcăcios. Neajunsurile practice ale traiului, hrană ordinară, interior mizer. CARAGIALE, N. S. 23. Căruțe de fugari. . . Gospodării mizere, Atîta cît încape Sub coviltir de rogojini. CAMIL PETRESCU, V. 87. E o întunecoasă și umedă încăpere . . . Nicăieri minciuna și sărăcia n-arată o mai mizeră haină. C. PETRESCU, C. V. 258. A fost rău impresionat DE starea „mizeră” a țăranului român. ULIERU, C. 19. Revoluția de la 1848 este explicată ca efectul mizerelor condiții economice și sociale în care robea poporul. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/ Vitrinile strălucitoare se transformă în dughene mizere. V. ROM. aprilie 1 954, 67. ♦ (RaR) Meschin (5). Trecătorii nu mai goneau, aluNgati de grijile lor mizere. C. PETRESCU, Î. II, 179. – Accentuat și: mizér. – Pl.: mizeri, -e. – Din lat. miser, -a, it. misero.