MIȘUNA vb. I. I n t r a n z. (Despre ființe adunate laolaltă în mare număr) A umbla de colo pînă colo, în toate părțile; a forfoti, a furnica, a foi, a fojgăi, a colcăi, a viermui, a mișui. Țărani despoiați. . . mișună ca într-un infern în norul de praf. . . al celor două mașini de treier. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. În noaptea ce-i copleșea sufletul, ticăloșii ăștia mișunau ca niște monștri în jurul lui. AGÎRBICEANU, A. 432. Clădirea mare a teatrului în care mișuna lumea. ARDELEANU, D. 298. Dar pe scoarța acestei tulpine mișună toate gîzele. C. PETRESCU, C. V. 351. În ograda Școalei de poduri mișunau candidații. BRĂESCU, A. 179. Jos mișună oamenii. SAHIA, N. 33. Alungatu-și-a neamurile . . . Printre bălăriile prin care mișunau gîndacii. LESNEA, I. 36. Mișuna pe toate ulițele și la toate hanurile prostime multă. SADOVEANU, O. X, 218. În fundul apei unde mișună raci. STANCU, D. 205. Printre aceste boschete înflorite mișună șerpi. V. ROM. noiembrie 1 954. 72. Era foarte cald și muștele mișunau, parcă bete. T. POPOVICI, S. 80, cf. CHEST. VI 38/3. ◊ F i g. Aceste nume vor mișuna mai tîrziu în „Momente”. IBRĂILEANU, S. L. 81. ◊ (Subiectul indică spațiul în care se produce aglomerarea, mișcarea) Micul peron . . . mișuna ca niciodată de lume. C. PETRESCU, A. 420. Orașul. . . începea să mișune de viață. STANCU, U.R.S.S. 36. (F i g.) Opera lui mișună de aparitiuni monstruoase. RALEA, S. T. I, 232. ♦ (Neobișnuit, despre o singură persoană) A umbla forfota. Dar nu l-ați văzut [pe Hagiu] cum mișună prin cîrciumi. DELAVRANCEA, H. T. 10. – Prez. ind. pers. 3: mișună. – Și: (regional) mișiná (DDRF) vb. I, mișuni (ALEXI, W.) vb. IV. – Cf. m i ș i n ă.