MLACI subst. pl. 1. (Regional) Materii hormonale pe care le secretă vitele mari (în special vacile și iepele) în perioada de rut sau la fătat. Aproape fiecare miel de nou fătat trebuia zvîntat de „mlacii” nașterii, trăgînd cu mîna în lungul întregului lui corp. DRAGOMIR, O. M. 8, cf. RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177. Linẑe vaca vitălu Șî oaia mielu dă mlaŝ. ARH. FOLK. III, 135, cf. ALR I 1073/348, 1074/5, 116, 298, 345, A III 2, 7, 17, GLOSAR REG. ♦ Hormoni sexuali la oameni (Drăgușeni-Pașcani). Cf. A VI 26. 2. (Regional) Mucozitate; flegmă; bale. Cf. POLIZU, CIHAC, II, 199, DDRF, GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Pe coastă-n sus boii suflă greu și scot mlăci la gură. CV 1949, nr. 8, 35. 3. (Prin Bucov.) Materii purulente. Cf. ȘEZ. III, 71. – Și: mlaji (DDRF), mlăci, mleci (A III 7), mlécuri (ib. 2), maci (POLIZU, ALR I 1074/298) máce (RĂDULESCU-CODIN, CIAUȘANU, V. 177, ALR I 1073/348, 1074/345), măci (A I 35), mălci (ib. 13, 20) subst. pl. – Cf. bg. м л я ч.