MLAȘTINĂ, mlaștini, s. f. Depresiune naturală de teren, în care se adună apa fără a se putea scurge și pe al cărei fund se formează nămol favorizînd creșterea stufului și a altor plante de apă. V. mocirlă. Seceta verii îi adunase încet-încet cătră mlaștinile de la Cortal. SADOVEANU, O. VII 146. O, cocostîrci... Blînzi musafiri ai omului sărman. Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Oștirea îl ajunse într-o mlaștină. ISPIRESCU, L. 155. ◊ Fig. Au fost vremuri îndelungate cînd, trăind în mlaștina neliniștii. bietul muritor nu-și putea găsi apărare ființei. SADOVEANU, P. 5. – Pl. și: mlaștini (VLAHUȚĂ, R. P. 32), mlaștine (NEGRUZZI, S. I 184, TEODORESCU, P. P. 354).