Definiția cu ID-ul 1333365:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MLĂDIÁ vb. I. 1. R e f l. A se înclina, a se îndoi (ușor); a se legăna (ușor) într-o parte și în alta, a se clătina. Genunchii-mi se mlădie, Se roagă numai ochii. HELIADE, O. I, 305. Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainic-armonie. ALECSANDRI, POEZII, 52. Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie. Intră-n lunci, păduri și codri ducînd viscol, ducînd larmă. Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie. id. ib. 238. Talia-i naltă gingașă, subțire Se mlădie-n vînt. EMINESCU, O. I, 4. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul. SLAVICI, N. I, 81. Cadînele seraiului se mlădie înaintea lui ca niște trestii de baltă. DELAVRANCEA, V. V. 64. Se întoarse către Comăneșteanu, se mlădie de partea cealaltă. D. ZAMFIRESCU, A. 38. Se răzămă cu celălalt braț, săpat în marmură vie, de balustrada cafenie a cerdacului, se mlădie puțin înainte, rămase neclintită și se uită țintă. HOGAȘ, M. N. 15. Prins de joc, Se mlădiază un mijloc. LESNEA, I. 17. Frumoasa-frumoaselor și credincioasa-credincioaselor ieșea din racla de mărgean și se mlădia în lumina dimineții. SADOVEANU, D. P. 115. ◊ E x p r. A se mlădia după vînt = a se da după cum suflă vîntul, v. v î n t. Se mlădia după cum bătea vîntul și-și păzea cu strășnicie . . . interesele. STANCU, R, A. IV, 68. ◊ (P. a n a l., despre obiecte flexibile) Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I, 159. Se mlădie, ca un uriaș șarpe, cureaua de transmisie. CAMILAR, N. I, 313. ◊ T r a n z. S-o privești cum umblă, cum rîde cum își ridică brațele, cum își mlădie trupul. VLAHUȚĂ, D. 53, cf. id. P. 99. Veselă-ți mlădii trupșorul Și la brîu pui flori de viță. COȘBUC. P. I, 166, cf. 137. Cu mîinile prinse în balustradă cu genunchii îndoiți, îmi țin echilibrul, mlădiindu-mi trupul după mișcările vasului. BART S. M. 16. ♦ (Despre drumuri, ape etc.) A urma o linie șerpuitoare; a șerpui. Drumul se mlădie și s-apropia de rîpa neagră. CAMILAR, N. I, 70. 2. R e f l. A deveni flexibil, mlădios (1). ♦ Fig. (Despre oameni) A se pleca, a se supune; a deveni conciliant, maleabil. Cînd împăratul auzi limba înțelepciunei să mlădia Ia cuvîntul ei. DELAVRANCEA, S. 96. Ei ! vedeți că negustorii s-au mlădiat! zicea Hasan. De ascultam sfatul lui Gafar nu mai făceam ispravă. TAFRALi, S. 75. ◊ T r a n z. f a c t. Din cînd în cînd. . . se încrucișau poruncile vătafilorcari mlădiau, în supunere, turma de oameni. id. ib. 74. 3. T r a n z. și r e f l. Fig. A (se) modula (2). Ea e duioasă, umilită, își mlădie glasul ș caută vorbe dulci. VLAHUȚĂ, O. A. 205. Vocea lui Milescu se mlădia pe acorduri. Vorbele se umpleau de înțelesuri. D. ZAMFIRESCU, R. 144. Cu cît urca mai sus paserea în tremur, cu atît i se mlădia mai dulce cîntecul. SADOVEANU, O. VI, 174. Struna lui mlădie cînt Și de iarba din pămînt Și de foșnetul din pom, Și de dragostea din om. DEȘLIU, N. 17. 4. T r a n z. și r e f l. F i g. A (se) adapta unei forme, unui profil; p. e x t. a (se) armoniza. Religia se mlădiază și se schimbă după condițiile istorice. GHEREA, ST. CR. II, 128. Atît de bine învățase piciorul nostru a-și mlădia talpa pe unghiul ascuțit al pietrelor. HOGAȘ, DR. I, 21. Asupra meritului de a fi introdus cel dinții versul liber pot fi discuțiuni; nimeni nu l-a mlădiat însă mai bine fondului mobil și insesizabil. LOVINESCU, C. VII, 12. 5. T r a n z. F i g. A modela. Știu încă să mlădieze prin simpatica și naiva dulceață a geniului său, stilul muzical cam pipernicit și cam înțoponat al secolului din urmă. ODOBESCU, S. III, 95. ◊ R e f l. p a s. A fost fără îndoială un vînător inspirat. . . artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. id. ib. – Pronunțat: -di-a. – Prez. ind.: mlădiez și mlădii, (rar) mlădiu.- Și: (rar) mlădii, mlădí (MARCOVICI, C. 71/1) vb. IV. – V. mlădiu.