MLĂDIOR, -OÁRĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui m l ă d i u. 1. Cf. m l ă d i u (1). O viișoarâ înflorită, mlădioară, Ce din zori și pînă-n seară Pe biserică s-a-ntins Și cu bradul s-au coprins ! ALECSANDRI, P. P. 21. 2. Cf. m l ă d i u (2). Nu e floare pămînteancă Ca fetița ardeleancă ! Ea-i năltuță, mlădioară, Ca o verde trăstioarâ. ALECSANDRI, P. P. 301. – Pronunțat: -di-or. - Pl.: mlădiori, -oare. – Mlădiu + suf. -ior.