MLĂDIȚĂ, mlădițe, s. f. 1. Ramură tînără, vlăstar. O dureau șelele și grumazii, întinzîndu-se pe sus, la plopii cei înalți, și plecîndu-se atîta pe la rădăcinele celor tufari, după mlădițe fragede. CREANGĂ, P. 316. Pe mlădiță mugurie frunzele se dezvelesc, Și de pulbere de aur fluturașii strălucesc. BELDICEANU, P. 53. Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori. ALECSANDRI, P. III 16. ◊ (Cu sens colectiv) Merseră o vreme printre cioate de sălcii vechi, din care mănunchiuri de mlădiță tînără răsăriseră. SADOVEANU, O. IV 77. ◊ Fig. În inima ta, dragă, din nou va da mlădiță Iubirea. COȘBUC, P. II 193. Copilițe, fragede mlădițe. TEODORESCU, P. P. 67. 2. Fig. Descendent, urmaș, copil. Oleana, fata boierului și mlădiță de viță domnească, iubea pe Mură lăutarul. GALACTION, O. I 70. Se lăuda a fi mlădiță de zeu. ISPIRESCU, U. 44. – Pl. și: mlădiți (CAZIMIR, L. U. 24).