MLĂȘTINOS, -OÁSĂ adj. (Despre terenuri) Cu mlaștini; noroios, mocirlos (1), (regional) mlăcos¹. V Cf. LB , PONTBRIANT, D. Dai la deal ? e pre înalt. . . Dai la vale ? e pre răpide . . . Dai pe șes, e pre mlăștinos ! ALECSANDRI, T. 970. Deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate. CARAGIALE, O. I, 57. Un drum îngust și mlăștinos străbate acea luncă înveselită și duce pînă la vadul Motrului. ODOBESCU, S. I, 147, cf. III, 74. Stepa . . . se revarsă fără margini printre locuri mlăștinoase. MACEDONSKI, O. I, 28. De jur-împrejur, cît bate ochiul, e o luncă mlăștinoasă acoperită de papură și de sălcii. VLAHUȚĂ, R. P. 50. Din crîng am intrat într-o crivină mlăștinoasă, între două mări de cătină. BRĂTESCU-VOINEȘTi, Î. 38. Regiunile mlăștinoase și inundabile. . . vor trebui să devină, prin asanări, terenuri productive. PROBL. GEOGR. I, 74. El se strămută în valea care era mlăștinoasă și acoperită cu copaci umbroși. ȘEZ. III, 173. ♦ (Rar, despre ape) Care conține mîl; mîlos. Ș-au mers . . . ș-au mers . . . pînă ce-au dat de-o apă mlăștinoasă și urîtă, la malul căreia îi aștepta o luntre și un luntraș. GANE, N. III, 18, cf. 19. – Pl. :mlăștinoși, -oase. – Și: (regional) mloștinós, -oásă (LB, PONBRIANT, D.), mlașnínós, -oásă (A V 28) adj. - Mlaștină + suf. -os.