MOȚ³, MOAȚĂ s. m. și f. Român din Munții Apuseni; (regional) moțogan. Cf. ANON. CAR., DDRF. Trece moțul pe cărare. BENIUC, V . 53. Vreau să te arăt copiilor mei. Să vadă și ei un pui de moț. STANCU, R. A. III, 157. Moții sînt legați de munți cu lanțuri trainice. BOGZA, Ț. 21. ◊ (Adjectival) Am păstrat pentru sfîrșit, ca pe un omagiu, rîndurile în care voi vorbi despre munca femeilor moațe. id. ib. 44. – Pl.: moți, moațe. – Cf. m o ț¹. Cf. DR. IV, 1 013.