MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Oseminte mumificate, bucăți din veșminte sau obiecte ale unei persoane considerate ca sfîntă și cărora li se atribuie puteri supranaturale. Tot ce rămăsese fostei capitale din antica-i strălucire era sicriul cu moaștele unui sînt. Ioan cel Nou – așa-i zicea pe nume. HASDEU, I. V. 34. Am la piept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Rar, la sg.) Bătrînul sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, P. III 296. ◊ Expr. A păstra ceva ca pe niște moaște = a păstra cu mare grijă. ♦ Fig. Rămășițe ale trecutului, demne de respect. [Munții] văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A trecutului vii moaște Peste care vremea crește. TOPÎRCEANU, B. 22.