moașă, moașe, s.f. – 1. Femeie bătrână. 2. Bunică. Strămoașă, cu sensul de „străbunică” (Iuga, 2011): „Moașa mea, bunica, care se trăgea din Șieu, mi-o povestit că pe vremea ciumei...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). 3. Cea care asistă femeile din sat la naștere: „Mărita-m-oi, mărita, / Pân-a trăi moșica” (Bârlea, 1924, II: 194); „Frunză verde de pe coastă / Să trăiască moașa noastră” (Antologie 1980: 147). „În societatea tradițională, moașa era aleasă din neam (neamul mare), iar în comunitățile mai mici ea îndeplinea necesitățile întregului sat. Moașa era una din persoanele onorabile ale comunității, respectată și cinstită de întregul sat. De aceea, prin extensie, și soțul moașei primea stima comunității, și implicit apelativul moș, care i se atribuia chiar dacă era tânăr” (M. Dăncuș, în Memoria, 2002: 439). De menționat că moașa nu era plătită pentru ceea ce făcea, ci „răsplătită cu daruri la zile anume”. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. alb. moshë „vârstă” (DEX, MDA); din moș (Șăineanu, Scriban); cuvânt autohton, cf. alb. moshë (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș). Cuvânt rom. > magh. masa (Scriban), sb. moša.