MOBILITATE s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil¹ (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat; (învechit) mișcăciune. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Infanteria se conservă. . . prin naturala-i stabilitate, în comparațiune cu esențiala mobilitate a unei cavalerie. HASDEU, I. V. 156. ◊ Mobilitatea ionilor = viteza medie de migrare a ionilor în soluție sub acțiunea unei scăderi de potențial. Această călătorie a ionilor dintr-un sens în celălalt, în timpul electrolizei, se numește mobilitatea ionilor. MACAROVICI, CH. 102. Mobilitățile ionilor din aer. CIȘMAN, FIZ. II, 315. ♦ (Fiz.) Fluiditate. Coeziunea [lichidelor] . . . este mică, din care cauză au fluiditate sau mobilitate. MACAROVICI, CH. 18. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). Se cuvine. . . relevat rolul ansamblului coral care a cîștigat în mobilitate scenică și expresivitate. CONTEMP. 1 950, nr. 178, 6/3. ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. Schimbînd . . . figura, cu o mobilitate de actriță, se grăbi să repare impresia rea ce-o făcuse amîndurora. VLAHUȚĂ, D. 63. Ceea ce reținea atenția era fața lui de o extremă mobilitate, exprimînd cu repeziciune o gamă de stări contradictorii. T. POPOVICI, S. 173. ♦ Instabilitate, nestatornicie. Mobilitatea noastră parlamentară din acea epocă nu îngăduie nici unui guvern o durată suficientă. MAIORESCU, D. I, 19. 2. Schimbare, transformare; capacitatea de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. Cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT. D., COSTINESCU. Complexitatea și mobilitatea sînt două fenomene care se condiționează reciproc. RALEA, S. T. II, 128. – Pl.: (rar) mobilități. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.