mocirlă Explicațiile de pînă acum : DU pornește de la un pol. moczyla, îără să clarifice nici formația din limba polonă, nici transformarea suferită în romînește ; după TDRG, cuvîntul provine din sl. *močirlo, derivat de la mokrŭ „umed” ; cf. slov. močilo. Dar acest din urmă cuvînt este format cu sufixul -dlo, iar un sufix -rlo nu există în slavă. După CADE, mocirlă este un derivat regresiv de la mocirlos, iar acesta ar proveni din bg. мочорлив cu schimbarea sufixului (cf. totuși guraliv < bg. говорлив, + мълчалив, BL, 111 (1935), p. 187, costeliv < bg. костелив) ; DLRM compară, bg. мочур, мочурлак, ceea ce e destul de departe ca formă. Totuși Tiktin văzuse mai înainte soluția justă : pol. moczydlo, și această soluție este adoptată de Scriban, care trimite și la ucr. мочило (de adăugat că există și în cehă močidlo „balta în care se topește cînepa”). Există totuși unele dificultăți, căci nici una dintre formele slave citate nu se potrivește exact. Pușcariu, DR, III (1923), p. 832, amintește că pol. powidło a devenit în Moldova povirlă, totuși respinge, pentru considerente de răspîndire, ideea că mocirlă ar veni din polonă și presupune că originalul aparține unei limbi slave de sud și a intrat în romînește încă în vremea cînd slava de sud păstra sufixul sub forma -dlo. Dar cînd a fost acesta ? Avem numeroase cuvinte formate cu acest sufix, dar nici unul din cele vechi nu pornește de la o formă în -dlo (vezi cerneală, nicovală, pravilă, stavilă etc.; vezi și dîrlogi). Mihăilă, care pornește de la bg. мочур, мочурлак, crede că în romînește a intervenit influența sufixului -irlă ; dar unde avem un astfel de sufix ? Cred că avem aici sufixul -ilo (sub forma slavă de sud), iar r este de origine expresivă (vezi SCL, X (1959), p. 209).