MOCIRLOS, -LOASĂ adj. 1. Care este plin de mocirle (1), de noroi, de mîl; noroios, mîlos, (regional) mociros; mlăștinos. Cf. LB. Pămîntul ește bățos, mocirlos. I. IONESCU, P. 48. Pîrîul Schitul cu maluri rîpoase și cu fund mocirlos. ODOBESCU, S. III, 581. O grotă fără stînci și mocirloasă. CAMIL PETRESCU, V. 53. Căluții se încordară și izbutiră să tragă din clisa mocirloasă căruța. SADOVEANU, Z. C. 190. Copacii dezgoliți, aleele întroienite de foi uscate, pămîntul mocirlos în care crucile se aplecau pe-o coastă. BART, E. 258. Pe marginile mocirloase călcau adîncindu-se și lășîndu-se leneș să le îmbuce coca pămîntului neagră, cirezile de bivoli. ARGHEZI, P. T. 159. Un loc împădurit și mocirlos, primăvara și toamna raiul brîndușelor și. . . al ghioceilor. BENIUC, M. C. I, 72, cf. ALR SN III h 845. 2. (Regional, în sintagma) Vreme mocirloasă = moină¹ (1) (Lipovăț-Vaslui). ALR I 1 228/510. – Pl.: mocirloși, -oase. - Și: (regional) mogirlós, -oásă (CHEST. II 73/281), mohîrlós, -oásă (ib. 73/400), morcelós, -oásă (H XII 226) adj. – Mocirlă + suf. -os.