MOCÍRLĂ s. f. 1. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mîl, de noroi, s m î r c ; loc mlăștinos, noroios; noroi, mîl (1), (regional) moceră (1), mocioarcă, (învechit) moceriță. Cîinele s-au întorsu la borîtura sa și porcul spălat la mocirla sa. N. TEST. (1648), 188^/33, cf. ANON. CAR. Ibraim Pașa se îndeletnicește să sece mocirlele și bălțile ce să află în preajma Alecsandretei. CR (1833), 241¹/4. Cită osebire este între munții cei rîzători ai noștri. . . și între mocirlele bălților Dunării și ale lacurilor sărate ale Mării Negre. BOLLIAC, O. 247. Mistreți. . . dau năvală . . . prin mocirlă. ODOBESCU, S. III, 110. Viața, mizeriile de afară îl năvăleau ca niște valuri de mocirlă. VLAHUȚĂ, D. 243. Turcimea. . . cade-n mocirlă. COȘBUC, P. I, 205. Puținele rîuri care se coboară din munți nu mai pot ieși afară și sfîrșesc, ca și alte rîuri ale pustiei, în niște lacuri sau mocirle cu apă sărată. MEHEDINȚI, P. 149. Mocirlele se seacă și se ridică agricultura. MOLiN, R. B. 421. Porcii. . . căzură toți în mocirla răcoroasă. GALACTION, O. 296. Cînd am ajuns în mocirlă, obuzele lor, pornite o dată cu. noi, au lovit numai dîmbul dinainte. CAMIL PETRESCU, U. N. 362. Un miros cumplit ca de mocirlă răscolită ne izbește. SADOVEANU, O. II, 490. Chemă rațele, care-i răspunseră din mocirlă. id. P. M. 42. Cînd plouă, înoți în mocirle pînă la gît; cînd nu plouă, mesteci și înghiți praf. C. PETRESCU, A. R. 39. Sub pod, apa coclită, năpădită de buruieni, părea o mocirlă. V. ROM. aprilie 1955, 130. Țiganul fără nici o pedecă a ajuns la rît și țîp cu popa în baltă, unde fu mocirla mai afundă. CĂTANĂ, P. B. II, 98. Se tăvălește într-o mocirlă ca bivolii. RETEGANUL, P. III, 39. Vin de mă scoate pă mine Din astă cirlă, Cirlă mocirlă. ȘEZ. VIII, 170, cf. MAT. FOLK. 64, com. MARIAN, I. CR. II, 276, PAMFILE, B. 12, CIAUȘANU, GL., CHEST. IV 63/62, 772, ALR I 398/109,118, ALR II 5 059/531, 762, 5 686/2, 728. Am o claie: Sub o claie, o poieniță; Sub o poieniță, două arături; Sub două arături, o mocirlă (Capul). GOROVEI, C. 40. ◊ F i g. Furnică mulțimea în colbul de pe uliți Și ochii ei ce poartă mocirle de păcate Aruncă răutate. PETICĂ, O. 81. ♦ F i g. Decădere morală, corupție; mediu decăzut din punct de vedere moral. V. c l o a c ă. Rușine ! Rușine ! Nu mai există oameni ! Lumea s-a prefăcut într-o mocirlă. DELAVRANCEA, T. 42. Mă gîndesc în ce mocirlă te poate băga o femeie. CAMIL PETRESCU, U. N. 235, cf. id. T. II, 243. De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul Tu vei rămíne nufărul de nea. BENIUC, C. P. 50. ♦ (Rar) Om decăzut din punct de vedere moral. Copilul cel de altădată. . . E azi mocirla noroioasă Cu adîncime-ntunecoasă. MAKEDONSKI, O. I, 38. 2. Pastă subțire obținută din apă, din pămînt galben și din băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor înainte de plantare. MDT, cf. LTR². ♦ (Regional) Muruială (care servește la construirea pereților caselor țărănești) (Filiași-Craiova). CHEST. II 86/31. 3. (Prin Mold.) Negură, pîclă. Cf. PAMFILE, VĂZD. 64, I. CR. I, 60, COMAN, GL. ♦ Bură, burniță. E mocirlă (burează de ploaie). PAMFILE, J. II, 155. – Pl.: mocirle. - Și: (învechit) mocérlă (ANON. CAR.), (regional) mociórlă (H XI 505), morcilă (H XVIII 137), mohírlă (CHEST. IV 63/106), cirlă s. f. – Din slav., cf. bg. м о ч и л о, rom. moceră, moceriță.