MOCNIT, -Ă adj. 1. (Despre foc) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. Cf. ALEXI, W. Pe vatră luptă-n umbră mocnit și vînât focul. IOSIF, PATR. 12, cf. ȘEZ. VIII, 159. [Focul] îi mognit. ALR II/I h 282/279. ◊ (În context figurat) Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pîlpăire mocnită. REBREANU, R. II, 55. ◊ (Adverbial) Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. CREANGĂ, P. 29. Dă-i o pîrlealâ bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. id. A. 111. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19. (F i g.) Patriotismul acestor mase nu s-a stins a doua zi după dictatul de la Viena, el continuă să ardă mocnit. BENIUC, M. C. I, 60. ♦ (Adverbial, ca determinant al lui „fierbe”) înfundat, înăbușit; încet, pe îndelete. Pe plită fierbeau, mocnit, două oale. BRĂESCU, A. 78. Uitînd ulcelele ce fierbeau mocnit, la vatră, se repezea arsă. id. ib. (Despre sunete, zgomote) Fără rezonanță, înăbușit, stins. (Adverbial) Tractoarele băteau mocnit, ca minutarul unui uriaș ceasornic al pămîntului. MIHALE, O. 318. ♦ (Neobișnuit, despre culori) Mohorît, închis. Din mocnita culoare gîndăcie, Încet se lămurește icoana din ungher. LESNEA, P. E. 30. 3. (Despre vreme, atmosferă) înnorat, umed, mohorît; stătut, dospit, înăbușitor. Numai scîrțîitul roților neunse turbură căldura mocnită. REBREANU, N. 115. Cînd e nour și burează zic vreme mohnită. H X 534. ♦ (Despre ploaie) Încet, mărunt și potolit, dar persistent. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. SADOVEANU, P. S. 11. Luni porni o ploaie măruntă și mocnită de septemvrie. id. M. C. 148. După cinci zile de ploaie mocnită, un vînt cald mînă norii spre miazănoapte, dezvelind cerul adînc. C. PETRESCU, Î. II, 69. ◊ (Adverbial) Cînd am venit, ploua; încet, mocnit, fără capăt. IORGA, ap. TDRG. Afară ploua mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. SADOVEANU, O. VI, 347. 3. (Regional, despre alimente) Cu gust rău; alterat, stricat. Cf. COMAN, GL, ALR II/I h 20/272. ♦ (Despre apă) Sălciu; stătut, clocit. Din băltoacă îi răspunse cu tonuri scurte de flaut broaștele. Era o apă mocnită, smîrcoasă. CĂLINESCU, E. O. I, 120, cf. com. MARIAN, ALR I 798/214, 218, 370, 571, ALR II 4 146/365. 4. F i g. (Despre oameni) Închis în sine; tăcut, posomorit, necomunicativ. Cf. DDRF. Pe urmă cu groază pricepu în sfîrșit că tovarășul zilelor ei, mocnit și neguros tovarăș, care trecuse prin viață ca printr-o prelungă suferință, era cu sufletul gol și sterp. SADOVEANU, M. 126, cf. com. MARIAN, ALR I 1573/371, 394. ◊ (Rar, despre animale) [Cotoiul] ca să arate că dezaprobă întru totul această alegere a stăpînilor, stătea toată ziua mocnit și mornăind, în ungherul cel mai întunecos de sub canapea. C. PETRESCU, C. V. 84. ♦ (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) Reținut, tăinuit vreme îndelungată (dar gata să izbucnească) Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale. IOSIF, PATR. 72. Băiatul crezu că mînia mocnită a tatălui se datorește pricinilor de totdeauna din familie. VORNIC, P. 21. A cunoscut nevoile și suferințele părintelui unei mărunte familii mic-burgheze, fără venituri lesnicioase, . . . dar aspirînd în taină, cu o îndărjire mocnită și un fel de încăpățînat optimism, spre o îmbogățire utopică. V. ROM. septembrie 1954, 137. ◊ (Adverbial) Își închidea mocnit în piept veninul. SADOVEANU, O. III, 27. Vereștencele plîngeau mocnit. CAMILAR, N. II, 348. După aceea, săptămâni și luni întregi. . . au rămas adeseori să-și mistuie mocnit mînia năpastelor și a nedreptăților ce-i loveau. GALAN, Z. R. 37. ♦ F i g. Fără viață, care lîncezește; inactiv; toropit. Satul Humuleștii în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii ca alte sate. CREANGĂ, A. 71. 5. F i g. Care (pare că) ascunde o amenințare ; apăsător, trist, sumbru. Adînc întuneric, tăcere mocnită. C. STAMATI, P. 217. Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de rîu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu. EMINESCU, O. I, 82. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastră. id. ib. 84. Mocnită se lăsase seara și Sandu de mult isprăvise lucrul. ap. DDRF. Astăzi ceața e rece și mocnită și nici o vedenie zveltă și fină nu-i întrerupe somnul lung și greu. PETICĂ, O. 250. – Pl.: mocniți, -te. - Și: (regional) mognit, -ă, mohnít, -ă adj. – V. mocni.