MOCĂÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi (1), a (se) mocoși. Cf. PONTBRIANT, D., ȘĂINEANU, D. U. La o păreche de papuci mocăiești o săptămână întreagă. ap. TDRG. ♦ A pierde vremea cu nimicuri; a tîndăli, (regional) a mușlui; (2). GR., S. VI, 240, cf. ALR SN III h 777. ♦ (Regional; în forma mogăi) A umbla încet (Sălcioara-Găiești). COMAN, GL. . I n t r a n z. (Olt.) A da din cap (în semn de aprobare sau de dezaprobare). Cf. VÎRCOL, V. 96, PAȘCA, GL. Mocăne din cap așa că i-a plăcut lucru. ALR II 3 257/812, cf. 4 421/848, ALR II/I h 3. 3. I n t r a n z. (Regional) A moțăi, a dormita. Cf. ȘĂINEANU, D. U., H XVII 177. Nu tot mocăi, mai bine culcă-te. VICIU, GL., cf. ALR II/I h 104. 4. I n t r a n z. (Regional, despre foc) A arde înfundat; a mocni (1) (Vîlcele-Turda). MAT. DIALECT, I, 80. – Prez. ind.: mocăiesc și mócăi. – Și: (regional) mocăní, mogăí vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m o a c ă.