MODERÁȚIE s. f. Însușirea de a fi moderat. 1. Cumpătare, măsură (în manifestări, în felul de a trăi etc.). V. e c h i l i b r u. Sparta avea moderație destulă. MOLNAR, I. 327/4, cf. AR (1829), 58¹/46. Moderația sau cumpătarea și blîndeța fac aceea ce nu poate face forța (sîla). SĂULESCU, Î. 67/17, cf. STAMATI, D. Respectul ce fiecare cetățean trebuie să poarte corpurilor legiuitoare, chiar cînd ele sînt desființate, îmi impune datoria moderațiunii. KOGĂLNICEANU, s. a. 133, cf. polizu, costinescu. Moderațiunea vocei, gestului, lm. îmi permiteți să spun ... cu toată moderația în expresie, maiorescu, d. ii, 252, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Cu moderația nu pot face nimic: abstinența e mai ușoară. SADOVEANU, O. IX, 139. Cam aici e buba ! – replică cu amestec de energie și moderațiune Mihai Petrovici. VORNIC, P. 143. ♦ Atitudine caracteristică moderaților (II), comportament care reflectă moderantismul. Bălcescu se lovește de moderația nefastă a lui Heliade și a burgheziei. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/5. 2. Reducere, diminuare, micșorare. Moderația dorințelor înavuțește. NEGULICI. Sîmțim aceasta la moderația temeiurilor. . . criticilor. RUSSO, S. 80, cf. PONTBRIANT, D. – Pl.: (rar) moderații. – Și: (rar) moderațiúne s. f. – Din lat. moderatio, fr. modération, it. moderazione.