MODOROI, -OAIE s. m., adj. 1. S. m., adj. (Transilv., Bucov., Mold.) (Om) tăcut, morocănos, posac, ursuz. Cf. LB, CADE. Cum îi mutu modoroi, El s-o-nturnat înapoi. M]NDRESCU, L. P. 110, cf. ȘEZ. III, 71. De nu-i da cumătra zăgnată, el tăcea ca un modoroi. I. CR. III, 287. Nu vezi ce moduroi, nu-i mai afli nici voia, nici nevoia. ALR I 1 558/394, cf. 1 573/348, 554, ALR II 3 676/605, A V 15, VI 26, PASCU, C. 178. ◊ (Adverbial) Vite cum stă modoroi, Gîndești că e un bîrzoi. MARIAN, INS. 198. 2. Adj. (Prin Transilv. și Bucov.) Leneș; molatic (I 6). Cf. LEXIC REG. 20, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ (Regional) Plăpînd (Boiu Mare-Baia Mare). ALR II/I h 83/272. 3. Adj. (Prin Bucov., despre oameni) Prost. Cf. LEXIC REG. 105. – Pl.: modoroi, -oaie. – Și: modurói s. m. – Cf. m o d o r, m o d o r a n, m o d o r î t.