MODULA vb. I. 1. I n t r a n z. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; a face modulații (1). Cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM, DL, DM, DN, DER. . T r a n z. (Complementul indică sunete, cuvinte etc.) A emite cu modulații (1), a articula (cu inflexiuni); a mlădia (3 ), (neobișnuit) a modări. V. i n t o n a. Cf. COSTINESCU. Nu știu . . . a-și modula gama vocală. HOGAȘ, DR. II, 171, cf. CAZIMIR, GR. 159. Un glas se-nălță în întunericul opac, modulînd o vocală sonoră: Ho-hoo ! SADOVEANU, O. IX, 25. ♦ (Neobișnuit) A imita o anumită modulație. Mii de zgomote stridente. . . de frînturi de vorbe ce încercau să moduleze dulcele glas omenesc îi loveau auzul. ANGHEL, PR. 43. 3. Tranz. (Rar) A modela. [Diana dé Poitiers] modulată în linii unduioase și pline de morbideță nu mai are nimic din aspra candoare . . . a anticei Artemide. ODOBESCU, S. III, 57. ◊ F i g. De versuri modulate rău oricine jude nu-i, Ș-au fost poeților romani prea lesne-ngăduite. OLLĂNESCU, H. A. P. 37. 4. R e f l. (Fiz.; despre amplitudinea, frecvența sau faza unei oscilații) A-și modifica unele elemente caracteristice (pentru a putea transmite semnale purtătoare de informații). Cf. DM. – Prez. ind.: modulez. – Din fr. moduler.