MOFT, mofturi, s. n. 1. Lucru de nimic, lipsit de importanță sau de valoare; fleac, bagatelă. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. I 46. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei, a aduce argumente fără valoare. Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice? REBREANU, R. II 183. ♦ (Rar) Șmecherie. La teatru amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc; unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. II 6. 2. (Mai ales la pl., de obicei în construcție cu verbul «a face.») Nazuri, fasoane, fandoseli, ifose. [Calul] mă poartă fără mofturi și cu ușurință pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VIII 199. Mă bucur eu... și dumnealui face mofturi! REBREANU, P. S. 157. Începu să facă mofturi, să s-alinte că e greu la pluguri. CONTEMPORANUL, II 359.