MOGOROGÎ vb. IV. (Regional) 1. I n t r a n z. A vorbi încet, alene, a murmura (2), a îngîna (LB, BARCIANU, ȘEZ. III, 71, XX, 138, PAȘCA, GL.) ; a vorbi nedeslușit, a se exprima neclar, a bîigui, a îngăima (BUGNARIU, N., A V 2, 15, 20, 31, VI 4, 26); a vorbi (nemulțumit) printre dinți, a bombăni, a mormăi¹ (2), a bodogăni (CREANGĂ, GL., ALR II/I h 3). Crăioc ar mai vrea să cînte. Mogorocește ca pentru sine. . . Se oprește. T. POPOVICI, S. 337. Ce tăt mogorocești acolo, măi copile ? MAT. DIALECT, I, 81, cf. VICIU, GL., com. din FRATA-CLUJ. ♦ (Despre copii) A gînguri (Prundu Bîrgăului-Bistrița). ALR II/I h 151/219. 2. T r a n z. A ocărî, a mustra. Cf. CIHAC, II, 516. Ce spui, cîrpaciule, zise văru-meu, și tu mă mogorogești ? CREANGĂ, A. 106, cf. ARHIVA, XXIII, 189, ȘEZ. VIII, 159. – Prez. ind.: mogorogesc. - Și: mogorocí, mogorosí (LM, GHEȚIE, R. M.), mogori (ALEXI, W.) vb. IV. – Etimologia necunoscută.