MOI¹ adj. invar., subst. (Regional) 1. Adj. invar. (Despre obiecte de îmbrăcăminte; p. ext. despre oameni) Ud, muiat (de ploaie); leoarcă (Roșia-Beiuș). Cf. ALR II 2 536/310. Tătă-i moi. ib. Tătu-s moi. ib. 2. Subst. (În expr.) A pune (sau a da, a băga, a lăsa, a sta) la (sau a, pe, de-a) moi sau a pune de-a moiul = a pune (sau a lăsa, a sta) într-un lichid, pentru a se înmuia. Ia rachii, pune-i a moi în oțet (a. 1749). GCR II, 43/12, cf. 46/1. Joldeala se pune la moi, în apă, unde stă o noapte. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 57. Se umple vasul cu apă limpede și rece de rîu și se lasă [firele de lînă] să steie 36 de ore la moi. id. ib. 116. Dăm cînepă la moi. GR. S. I, 137. Lîna se pune pe moi. CHEST. V. 160/51. [Tortul] îl înmoiem în apă caldă cu leșie și-l lăsăm să steie a moi vo două ceasuri. ALRT II 69. Ai pus opincile la moi. ALR II 3 551/219, cf. 3 551/349, 605, 833, 4 009/2, 6 351/310. GL. V. J . A pus rufele de-a moiul. MAT. DIALECT, I, 213, cf. 25. (Glumeț) Nevastă. . . de-acuma nu te mai bat, C-am pus gîrbaciul pe moi. PAMFILE, C. T. 321. A umbla de-a moiul = a umbla tot timpul beat. MAT. DIALECT. I, 285. 3. Subst. Copcă mare (în gheață); (regional) căldare. Se face la mijloc o copcă mare. . . numită căldare ( . . . mai zisă și moi). ANTIPA, P. 485. – Derivat regresiv de la muia.