MOJIC s.m. (Mold., ȚR) Țăran; om de rînd. A: Au omorît pe toți îți îl știa că iaste din mojici născut. CANTEMIR, HR. Și-i sărăciră de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojici. NECULCE. Trecea pe lîngă dînsul ca pe lîngă un mojic sau și nebun. 1, 17^r; cf. M. COSTIN: PSEUDO- MUSTE; AETHIOPICA; B 1774, 1^r, 5^r, 23^v; B 1775, 60^v, 76^v; B 1779, 34^r, 35^v, 46^v; E 1779, 9^r. B: Pre toți îi dărui cu daruri cîți era sveatnici ai săi și cîți era cu boierii, și cîți era oameni de oaste și cîți era mojici și proști. VI 1673, 14^r. Cu mulțimea mojicilor ce-i scotea fără voia lor înaintea imbrihorului. . . au făcut de au perit Costandin-Vodă, IST. ȚR; cf. LEX., 195^r; LEX. 1683, 38^v, 51^r; BIBLIA (1688); R. POPESCU; VI 1745, 417^v/col. I. // C: Pe toți-i cinsti cu-daruri, cîți era sveatnicii lui. . . și cîți era de cei proști (mojici). N. TEST. (1648). Etimologie: rus. mužik.