MOLCÚȚ, -Ă adj. Diminutiv al lui m o a l e¹. Cf. LB, POLIZU, DDRF. 1. Cf. m o a l e¹ (I 1). S-amestecă miez de pîine cu vin și cu pelin verde tăiat mărunt. Se întinde molcuț pe o cîrpâ, apoi se leagă la sclintitură. GRiGORIU-RiGO, M. P. I, 164. Să nu te doară la foaie, Carne călduță, Moale molcuță. MARIAN, INS. 79. [Plăcintele] era călduțe și molcuțe cît le-ai fi mîncat și cu ochii ! SBIERA, P. 147. Unsoare molcuță. VAIDA. ◊ (Regional) Ou molcuț = ou fiert sau copt puțin, ou (aproape) moale¹. Cf. CIAUȘANU, V. 180. 2. Cf. m o a l e¹ (I 5). Această nevoie neîncunjurabilâ făcu pre episcopul Isaiea Băloșescul (1823-1831) mai molcuț în pretensiunile sale și mai înduplicabil. SBIERA, F. S. 148. Jandarmii sînt slabi și șeful cam molcuț. REBREANU, R. I, 98. Se dă același tratament și profesorului titular, care e mai molcuț sau mai slab de înger, cum îi spun, în ironie, elevii. BUL. FIL. V, 247. Ăstălalt, Butnaru, era molcuț, blajin, cuminte, bun, unde-l puneai acolo stătea. V. ROM. noiembrie 1953, 97. Toader e de felul lui molcuț (molcăluț), dar face treabă bună. Com. din fostul județ NEAMȚ. 3. Cf. m o a l e¹ (II 1). Fărină molcuță . . . nu aspră. ALR I 1 372/355. 4. (Despre culori, lumină, izvoare de lumină, sunete) Cf. m o a l e¹ (II 3). În lumina molcuță, se soreau gîngănii învrîstate roșu și negru. C. PETRESCU, R. DR. 25. Seara, în casa Anei, vecinii se înghesuiau în jurul lămpii, ascultîndu-i glasul molcuț și ușor cîntat cu care le deslușea din gazete vești din țară. CONTEMP. 1954, nr. 385, 3/2. În glasul molcuț al lui Murășan Iosif s-amesteca o undă de batjocură. V. ROM. ianuarie 1956, 50. 5. Cf. m o a l e¹ (II 7). Oi molcuțe cari îs mai domoale. CHEST. v/76. – Pl.: molcuți, -e. – Moale¹ + suf. -cuț.