1) moléte m. (bg. moléc [sîrb. móljac], de unde rom. molețĭ, apoĭ un sing. analogic. Cp. și cu ung. moly-et, mîncătură de moliĭ, moly-ette, mîncat de moliĭ. V. molie). Vest. Pl. Larve de surdumașĭ, sfaĭogĭ, vermișorĭ care se fac în fructele uscate ș. a. Arg. Molie (V. cîrcîĭac). Diareĭe la copiĭ.