MOLEȘEALĂ s. f. 1. Senzație de slăbire, de pierdere a puterilor; stare de toropeală premergătoare somnului; moliciune (5), sfîrșeală, moleșire (1), (în dicționarele din trecut) moleșitură, (învechit) moleață (1), (regional) molăiață. Cf. COSTINESCU, DDRF, ANGHEL-IOSIF, C. L. 27. Florica clătină din cap, dar n-o mai descusu, socotind c-o fi îmbătrinit și de aceea o apucă moleșeala mai des. REBREANU, I. 442. În corp simțea o moleșeală și un tremur necunoscut ei pînă atunci. ARDELEANU, U. D. 154. L-a inundat ceva cald, într-o senzație de moleșeală plăcută. SAHIA, N. 37. O moleșeală mă cuprinse; îmi venea să mă întind și să dorm. SADOVEANU, O. I, 91. M-a ajuns o moleșeală, că aș tot dormi. V. ROM. septembrie 1 954, 35. Îl cuprinse moleșeala. STANCU, R. A. IV, 275. O moleșeală îi îngreună pleoapele și-i slăbi încordarea mușchilor. MIHALE, O. 64. Andrei se ghemui cu genunchii la gură, tremurînd de frig. încet, încet, o moleșeală îl învălui. T. POPOVICI, S. 389, cf. MAT. FOLK. 645. 2. (Regional, în forma moloșealâ) Stare în care se află un lucru muiat (Livezile-Turnu Severin). Cf. LEXIC REG. 55. – Și: (regional) moloșeálă s. f. SCRIBAN, N., LEXIC REG. 55. – Moleși + suf. -eală.