MOLITVÉLNIC s. n. Carte de ritual în biserica ortodoxă, care conține rînduiala celor „șapte taine” și molitve (1); (rar) rugăciunar. Molităvnic (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 196/11. Molităvnic izvodit din slovenie pre limba rumăniască (a. 1689). GCR i, 284/18, cf. 241/13. Molităvnig de bisărică (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 241. În toată adunarea batjocură l-au făcut, De molitevnic să-și cate i-au zis. BELDIMAN, E. 73/17. Cere-n grab-un molitfelnic și începe a-i citi. PANN, P. V. I, 65/21. „Rînduiala îngropăciunii mirenilor” tipărită în fiecare rugăciunariu sau molitfenic. MARIAN, Î. 308, cf. id. NA. 121. I-or cădea și popii Naie Lacrimi multe-n moliftelnic. GOGA, P. 48. Popa își desfăcu patrafirul înfășurat în jurul molitvelnicului vechi. . . și-l puse după cap. AGÎRBICEANU, A. 435. Mă reped devale la chilie să iau molitfelnicul. GALACTION, O. 253. Să-i cînte el, popa, slujba înmormîntârii,. toată cîtă este în molitfelnic, câ-i ajunge mortului. STĂNOIU, C. I. 27. Preoții de țară Spuneau din molitvelnic mai mult pe dinafară. ARGHEZI, S. P. 95. – Pl.: molitvelnice. – Și: molitvéníc (LM), (regional) molitfélnic, molitfenic, molitévnic, moliftélnic, (învechit) molitávnic, molităvnig s. n. – Din slavonul молитвьникъ.