MOMEALĂ s. f. 1. (De obicei la pl.) Mijloc viclean folosit pentru a ademeni, pentru a înșela; lucru care ademenește, ispită, (neobișnuit) m o m i ț ă². Cf. ANON. CAR. Ne iaste noao lupta. . . cu poftele ceale trupești, cu momealele veacului. MAIOR, P. 38/18. Dalila. . . prinse a-l ruga pre Samson cu momeale muierilor obicinuite. CALENDARIU (1814), 113/16. Acest fel de oameni întind curse ca să prinză inima altuia. . . și ceilalți știu să se ferească de momelele lor. MARCOVICI, C. 42/4. Întărit de-a mea virtute, De a soartei rîd momele. ASACHI, S. L. I, 142.. De peze bune, de peze rele Multe auzisem povești, momele. I. VĂCĂRESCUL, P. 329. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15, cf. CAMIL PETRESCU, U. N. 52. Bagă bine de seamă și alege mînzul cel de a treia zi, și n-avea grijă de momelile babei ! MERA, L. B. 156. ◊ (În legătură cu verbele „a umbla”, „a duce”, „a lua”, „a purta” cu ... ) Purtînd Pazvand pe Leu-pașa cu vorbe și cu momele. DIONISIE, C. 189. Văd că umbli cu momeli. N. ZAMFIRESCU, V. Ț. 195. După ce duserăm pe Ieși cu momeala pînă pe fruntea tăpșanului, de unde începe o vale oablă, ferirăm la dreapta. DELAVRANCEA, O. II, 224. Acum știu cum să-l aduc unde vreau îl iau cu momeli, SADOVEANU, M. C. 19. ◊ E x p r. Cu șoșele, cu momele sau cu momele, cu șoșele sau cu șoptele, cu momele sau cu tocmele și momele = cu făgăduieli mincinoase, cu înșelătorii. Umbla pe lîngă dînsul cu șoșele, cu momele. ISPIRESCU, M. V. 34. Ce făcu, ce drese, cu șoșeli, cu momeli, că țiganca o adormi. DELAVRANCEA, S. 257, cf. ZANNE, P. II, 739, III, 39, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. S p e c. Hrană care se pune în undiță sau care se aruncă peștilor în apă, pentru a-i atrage, (rar) momitură (2); hrană pe care vînătorul o pune pentru a atrage vînatul; nadă, (regional) podmet, mîrșă². Aruncarea momelilor se face cu vreo 1/2 oră înainte de a pescui. ATILA, P. 47. Știuca, cu ochii holbați de spaimă, strînge din răsputeri momeaua. I. BOTEZ, I, 22, cf. STOICA, VÎN. 17. ◊ (În context figurat) Și eu îl urăsc pe Lică; dar n-aș fi putut să-mi arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care vreau să-l prind. SLAVICI, N. II, 191. – Pl.: momele și momeli. - Și: (rar) momeá s. f. – Momi + suf. -eală. - Momea: sg. refăcut din pl.